Incubatorul de Artă
Tudor Mureșanu Asociația The Social Incubator
Salut!
S-a întâmplat ca niște tineri din proiectele The Social Incubator să îmi
propună un vis: ar vrea să își facă o trupă și să cânte.
Visul lor a devenit visul meu, așa că, anul trecut, mi-am donat ziua de
naștere, iar voi ați contribuit la realizarea lui.
În octombrie trupa își lansează prima piesa iar despre drumul până
aici poți citi pe larg mai jos. Așa afli ce s-a întâmplat cu banii tăi.
Anul acesta îmi propun să adun 10.000 cu care:
Vreau să asigur studioul pe un an.
Vreau ca trupa să poată lucra la un album.
Vreau să înregistreze un album cap-coadă.
Vreau să fac ateliere și workshopuri despre ce înseamnă meseria de artist
pentru toți tinerii din programele The Social Incubator, și nu doar pentru
ei.
Cum am ajuns aici
Acu vreun an și ceva, au venit niște tineri la mine să îmi spună că ei ar vrea să își facă o trupă și să cânte.
Tare, zic, fix pe felia mea! Și cu ce vă pot fi de folos?
Păi am avea nevoie de o sală de repetiții.
Ok. Cât face?
Păi minimum 70/oră, chiar mai mult dacă vrei condiții, și cum noi suntem la început, am avea nevoie de vreo 3 ore pe zi, câteva zile pe săptămână, vreo câteva luni, un an.
Păi hai să facem!
Și mi-am donat ziua de naștere pe Galantom. Am vrut să strâng 5000 de
lei.
Am primit 2800 și ceva.
M-am apucat de research și calcule să văd unde găsesc eu o sală cu cel mai mic preț, da care să aibă măcar o tobă și un cub de chitară, și să nu fie la cine știe unde sau...
Colegul Sorin, care cântă la chitară, zice că știe el studio super profi, cu tot ce trebe, blană rău. Dai un ban, da stai în față.
Păi, zic, da, bo$$, da eu am doar banii ăștia și vreau câteva luni
Vorbește, bo$$, cu omu, că nu strică să arunci o vorbă. Poate vă înțelegeți.
M-am dus la Pure Sound Studio, am intrat, am vorbit cu oamenii și... am
mai ieșit după 6 luni!!!!
Primele două luni, a rămas Oli singurul participant.
S-ar dus de două, trei ori pe săptămână și a repetat la tobe.
În urma unui training, la un liceu din Buftea, l-am cunoscut pe Monel.
Vrea trap.
Perfect. Hai și tu. Bagă cu Oli. Avem un studio.
Tobe și voce.
A venit și colegul Sorin cu chitara.
A venit și Sam, de la Aida și noi, cu bassul
S-a făcut jam session.
Prima experiență de acest gen, pentru unii.
Foarte mișto.
Monel o știa pe Ana.
Ana face piese.
Vrea și ea studio.
Păi hai.
Ana îl știe pe Tudor.
Tudor are bass.
Păi hai și el.
Vlad din Cluj a auzit de noi.
Vrea și el
Doar că e în Cluj.
Da vine și la București pentru asta.
Și a venit.
Paul e din Onești.
Dar trăiește în muzică.
Vine oriunde.
Face orice, nu contează, vreau!
Cu Oli a mai venit Alex.
Când nu livrează pizza, scrie versuri și compune r&b
Acu e între două livrări, dar ar vrea să mai vină.
Și a venit.
Între două livrări, își punea un negativ și cânta din versurile lui.
Are versuri pentru o sută de piese scrise deja pe telefon și tot atâtea melodii în cap.
Ar vrea să și le producă singur.
Să aibă studioul lui.
Că mai are prieteni pe care i-ar produce.
Când am avut ședință cu toții, am comandat pizza pe tura lui ca să poată veni și el, că era la muncă.
Ana și Tudor mai învățau și pentru Bac. Au luat amândoi. Ana s-a angajat la fix jobul pe care și-l dorea, iar Tudor a intrat la facultate.
Oli e și el la școală, dar a mai făcut și un curs de calificare pentru motostivuitor. Să fie, că din muzică…
Ce ar fi sa facem și un clip?
Cineva știe pe cineva care știe pe altcineva care are un prieten la UNATC. Regizor. Tot Sorin. Lui îi place chestia asta cu muzica și mai susține trupe la început de drum dacă îi place piesa.
Și, evident că s-a băgat.
Acu avem un task în plus.
Alte ședințe, alte planificări, deadlineuri, situații, probleme, soluții
Chestii...
Am mai fost pe la concerte, la evenimente, ne-am distrat, dar s-a făcut și treabă!
Timp de un an ne-am ocupat de muzică, fiecare în timpul de după job
sau școală, în weekend, în vacanțe și concedii ... cum s-a putut.
Am stat cât de mult s-au putut în studio.
Am făcut ateliere, workshopuri, vizite exploratorii și coaching de echipă.
Cu 6 thinking hats și Gantt chart, cu prioritizare, asumare, planificare,
obiective, deadlineuri, consiliere vocațională... tot ce trebe la o chestie
serioasă
S-a perindat multă lume prin proiectul ăsta.
Fiecare cu povestea lui.
Aș putea sa continui zile să vorbesc despre ce s-a întâmplat, ceea ce voi și face pe tot parcursul derulării acestei campanii.
Am ales special să pun o poză fără fețe. Îi veți cunoaște în curând pe toți.
Din tot ce au făcut în studio, am ales să vă arătăm o piesă.
Mai întâi punem un teaser, iar în curând lansăm și ”official video”
Să vedeți doar o mică parte din rezultatele contribuției voastre.
Niște oameni care nu se cunoșteau între ei, s-au întâlnit datorită acestei
inițiative și au făcut muzică.
Asta am putut să fac pornind de la 2800 de lei.
Anul acesta îmi propun 10.000.
Vreau să asigur studioul pe un an.
Vreau ca trupa să poată lucra la un album.
Vreau să înregistreze un album cap-coadă.
Vreau să fac ateliere și workshopuri despre ce înseamnă meseria de artist pentru toți tinerii din programele The Social Incubator, și nu doar pentru ei.
Vreau să ajung la cât mai mulți tineri din toată țara.
Vreau multe chestii...
Sunt mulți tineri care merită susținuți.
În viziunea mea, ar fi ideal ca orice om, indiferent de vârstă, să aibă posibilitatea de a-și explora latura artistică.
Poate, pentru unii, a fi artist este singura meserie la care ar putea fi
foarte buni.
M-aș bucura să pot contribui la asta.
Dați-mi 10000 și să vedeți cu ce vin la anul!
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of