Florin Stancu - Asociația The Social Incubator

Vreau sa #jocpentruschimbare @Tenis pentru fapte bune

225 RON Donatii stranse
30% Complete
750 RON Target
3 Donatii

 

Salut,

Eu sunt Florin, am 24 de ani și am crescut ȋn sistemul de protecție a copilului, iar asta ar fi putut fi povestea care să îmi limiteze alegerile și viitorul. 

În urmă cu 5 ani mă pregăteam să aplic la primul meu job și am avut șansa să intru în programul asociației The Social Incubator.

Asociația mi-a oferit o bază de ȋncredere ȋn mine care m-a ajutat mult ȋn evoluția mea. Am cunoscut oameni foarte faini și am ȋnvătat multe lucuri pe care le-am putut aplica apoi. Lucrez acum pe un post foarte bun unde am promovat după 8 luni pe o poziție de coordonare. 

Ȋn urma sesiunilor de consilliere vocatională mi-am redescoperit pasiunea pentru tenis pe care o aveam din copilărie. Ei m-au pus ȋn contact cu Academia de Tenis unde am mers aproape zi de zi cinci ani și mi-am perfecționat tehnica de joc. De altfel, singur m-am ȋnscris și am dat examen pentru a deveni arbitru calificat. Tenisul și sprijinul constant al asociației m-au ajutat să construiesc un echilibru interior, psihologic și emoțional, să ȋmi depăsesc provocările.

Iar acum îmi doresc să contribui și eu! 

De aceea, pe 21 şi 22 septembrie voi participa ȋn turneul Tenis pentru Fapte Bune prin care vom strânge bani pentru a ajuta și alți tineri să aibă parte de sprijin așa cum am avut și eu.

Sunt convins că și cei ce nu au avut cel mai bun start în viată își pot împlini potențialul cu puțin ajutor și ghidare!

Te invit să mă încurajezi cu o donație către cauza de suflet pe care o susțin pentru a strânge suma necesară participării la turneu.

Fiecare donație va ajunge la tinerii mai puțin norocoși și le va dărui șansa la un viitor cu adevărat independent și demn. Eu ȋnsumi ştiu că este posibil!

Îți mulțumesc! ❤️

-urmăreste activitatea Asociației The Social Incubator, aici

 -www.tenispentrufaptebune.ro


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator a fost înființată în aprilie 2014 de către un grup de 5 prieteni, profesioniști în domenii diferite, care, după ce s-au implicat împreună în multiple activități de voluntariat luând forma unui sprijin punctual și pe termen scurt pentru tinerii instituționalizați, au realizat că nevoile acestor tineri sunt mult mai complexe și că, pentru a determina o schimbare reală și sustenabilă în viețile lor, e necesar ca ei să fie sprijiniți în mod individual, pe termen lung.

Un viitor normal pentru tinerii defavorizați ~ 2016-2019

Suntem o echipă de oameni tineri, dedicaţi, energici și buni profesionişti care ȋmpărtăşesc viziunea de a le oferi tinerilor defavorizați acces la sprijin, resurse şi oportunități care să ȋi modeleze. Credem din tot sufletul că doar așa ei înșiși pot deveni motoare ale schimbării.

Am susţinut până ȋn prezent peste 3500 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, din 22 de judeţe din România să ȋşi continue studiile şi să promoveze examenul de bacalaureat, să se dezvolte pe plan personal şi profesional, să ȋşi cultive ȋncrederea ȋn sine, să deprindă abilităţi de viaţă independentă și să ȋşi găsească un loc de muncă.

Ȋmpreună schimbăm destinele tinerilor defavorizați din România!

Tenis pentru fapte bune

Pe 21 si 22 septembrie #joacapentruschimbare la turneul Tenis pentru Fapte Bune, un eveniment sportiv cu impact social ce susține tinerii defavorizați din România, organizat de Asociația The Socia

3 Donatii

14 Sep 2019

Anonymous

100 RON
10 Sep 2019
50 RON
Suntem alaturi de tine, Florin! Felicitari pentru implicare!
07 Sep 2019